Viața e o curbă și uite așa se face că uneori găsesc timp să dau fuga la Obor de 2 ori pe săptămână, iar acum număr săptămânile de când n-am mai pus piciorul în hala de pește.
N-o să mă victimizez, căci lada frigorifică nu duce lipsă de șalău, somn și caras, ba ieri am scos și câteva scrumbii, congelate atunci când hala gemea de scrumbie și prețul era mai mult decât decent.
Altfel, chiar și la mega image se găsește ceva macrou, cum este și cel din foto. Aici am o mâncărică scăzută cu castraveți murați, bulion de ardei și roșii, măsline și mirodenii turcești. Ceva de la magazin, ceva de la piață, fără drame.
E adevărat că în urmă cu o lună și jumătate mâncam tartar, tataki și obrăjori de ton în sudul Spaniei. Dar nu e nimic în neregulă ca, la tine acasă, să mănânci și un pește congelat, de zece ori mai ieftin. Important e să nu-ți furi căciula.
Macrou. Lucruri simple.
